"Datorie" este poate greşit spus. Mai degrabă "plăcere" pentru ei. Fotbalul este înţesat de glorii, cupe, antrenori fericiţi, câştigători, pierzători, dar are şi o parte întunecată de care puţini vor să-şi amintească.
Iata si cazurile :
Ignoranţă, neglijenţă, ghinion: "Poate dacă ar fi fost o ambulanţă acolo..."
Michael Klein (10.10.1959 - 02.02.1993) a fost un fundaş stânga apreciat, care a disputat nu mai puţin de 313 partide în tricoul Corvinului Hunedoara. În sezonul 1989-1990 a îmbrăcat tricoul lui Dinamo, jucând de 40 de ori pentru "câinii roşii". Transferul la Bayer Uerdigen a reprezentat o mare reuşită personală pentru el, dar la clubul german nu avea să-şi încheie numai cariera precum plănuise, ci şi viaţa.
El a decedat la 33 de ani în timpul unui antrenament în sala de forţă, moartea sa fiind cauzată de un atac de cord. Abia atunci s-a aflat că Mişa Klein suferea de o afecţiune cardiacă gravă!
Carte de vizită Michael Klein 322 jocuri/36 de goluri în Divizia A
90/5 în echipa României 13/2 în cupele europene 62/0 în Germania.
Ştefan Vrăbioru, România (18.10.1975 - 24.07.1999)
În minutul 68 al meciului din etapa 1, Rapid Bucureşti - Astra Ploieşti, fotbalistul a suferit o hemoragie internă, care i-a provocat moartea în drum spre spital. Un scandal uriaş a fost stârnit în momentul în care s-a aflat că la stadionul "Giuleşti" se află o singură maşină de salvare şi acea "echipată" doar cu o simplă targă! Moartea lui Vrabioru a ridicat o problemă care nu se mai pusese până atunci prea serios: prezenţa la meciuri a unei ambulanţe bine echipate, capabile să făcă faţă unor accidente grave. În urina lui Vrăbioru a fost descoperită ulterior metandienonă, un steroid anabolizant aflat pe lista substanţelor interzise.
Cristi Neamţu, România (22.08.1980 - 20.02.2002)
Moartea lui Neamţu a stârnit un şoc în Romania la momentul auzului veştii. Accidentul stupid în care a fost implicat portarul Craiovei a şocat totodată lumea fotbalului. El a fost lovit involuntar în mandibulă de coechipierul său Marius Şuleap, care încercase să-l dribleze la un antrenament! Neamţu şi-a pierdut cunoştinţa, a fost dus urgent la spitalul din Larnaca (Craiova se afla într-un turneu de pregătire în Cipru) unde starea sa a devenit critică, intrând în comă. A fost dus de urgenţa la alt spital din Nicosia, dar aici s-a constatat că i s-a spart un vas de sânge care i-a inudat creierul, ulterior decedând după o săptămână de comă profundă.
Cătalin Hâldan, România (3 februarie 1976 - 5 octombrie 2000)
A luptat pentru a fi "căpitanul lui Dinamo", iar după moartea sa tragică a devenit "unicul capitan". Apogeul carierei lui Haldan s-a înregistrat în 2000, el făcând parte din lotul României la Euro.
Ultimul sau meci a fost un amical între Şantierul Naval Olteniţa şi Dinamo. Mijlocaşul "câinilor roşii" a recuperat o minge în faţa propriului careu (cum altfel?) şi a plecat în sprint către poarta adversă. După câţiva paşi, trupul său cade la pământ, Cătălin acoperindu-şi faţa cu mâinile. Vali Nastase, colegul său, avea să declare îngrozit: "Începuse să se învineţească, era de nerecunoscut".
După meci, Onuţ priveşte în gol şi răspunde mecanic la întrebări. Imediat, el spune: "Cătălin a venit la mine cu doar câteva minute înainte să cadă şi mi-a zis că are ameţeli, că se simte rău. El nu a acordat importanţă...".
Liniştea se aşterne pentru câteva clipe pe stadion, iar coechipierii şi adversarii lui Hâldan fug către acesta. Mircea Lucaciu, medicul bucureştenilor, a încercat o serie de manevre de resuscitare şi chiar acupunctură. Inutil. A fost chemată salvarea, care l-a transportat imediat pe Hâldan la spital. Ambulanţa a oprit chiar şi o garnitură de tren pe şine pentru a ajunge cât mai repede la un punct de ajutor pentru fotbalist.
Hâldan a ajuns pe patul spitalului la doar 15 minute după caderea sa pe teren. Medicii au încercat să-l readucă la viaţă, dar după o oră de intervenţii asidue, medicul Gearavela a anunţat: "Moartea s-a instalat brusc şi violent, cauza probabilă fiind un anevrism cerebral".
"Unicul capitan" şi-a găsit sfârşitul jucând fotbal, poate cea mai mare bucurie a vieţii sale. El a plecat dintre noi, dar niciodată din inimile suporterilor dinamovişti.
Si din strainatate :
Marc-Vivien Foe, Camerun (01.05.1975 - 26.06.2003)
26 iunie 2003. Pe Stade Gerland din Lyon, Camerun întîlneşte Columbia în semifinalele Cupei Confederaţiilor. Minutul 72. Marc Vivien Foe cade ca secerat la mijlocul terenului, fără a fi atacat de vreun
adversar. Urmează clipe de panică si groază. Starea generală este accentuată de gesturile disperate către echipele medicale de pe margine, dar şi de solidaritatea manifestată în cel mai pur sens.
După primele măsuri de resuscitare, jucătorul pare că îşi revine. Este scos în afara terenului, dar privirea sa pare ţintuită către...nicăieri. După alte 45 de minute în care doctorii i-au implorat inima să bată în continuare, Foe a încetat din viaţă. La numai 28 de ani, unul dintre cei mai "neîmblînziţi" dintre lei părăsea definitiv arena internaţională, chiar în momentul în care Sir Alex Ferguson se interesa tot mai des de serviciile sale .
64 de meciuri la echipa naţională, evoluţii de excepţie la West Ham, Lens, Lyon sau Manchester City şi, cel mai important, aprecierea zecilor de mii de suporteri. El a fost Marc Vivien Foe.
Mikloş Feher, Ungaria (20.07.1979 - 25.01.2004)
A jucat de 25 de ori in naţionala Ungariei, pentru care a marcat de 7 ori. Cariera sa a fost identificată practic cu campionatul Portugaliei, unde a jucat la FC Porto, Salgueiros, Sporting Braga şi Benfica. Din pacate, în tricoul Benficai şi-a găsit sfârşitul, în timpul unui meci jucat la Vitoria Guimaraes. El a fost introdus în teren în repriza secundă, primind un cartonaş galben în prelungiri. Imediat după ce arbitrul s-a îndepărtat, Feher s-a aplecat, schiţând o durere insuportabilă. La doar cateva secunde dupa aceasta, maghiarul a căzut la pamant, învaluind stadionul Alfonso Henriques într-o stare de disperare. Jucătorii s-au adunat în jurul său, fiind apoi preluat imediat de o ambulanţă ce l-a transportat de urgenţă la spital. Mass-media a fost discretă după momentul accidentului, dar la miezul nopţii a dezvăluit tragica veste: Feher a decedat în urma unui atac de cord la vârsta de doar 24 de ani. Drumul său către o carieră promiţătoare a fost curmat din păcate prea repede .
Hrvoje Ćustić, Croatia (21.10.1983 - 03.04.2008)
Ćustić a jucat pe postul de atacant la echipa croată NK Zadar, începându-şi cariera aici înainte de a se transfera la Zagreb, unde a jucat timp de două sezoane. El a revenit în 2007 la Zadar, dar şi-a găsit tragicul sfârşit jucând sub culorile clubului "alb-albastru". Vina celor care au construit stadionul ?
Ćustić a aflat că va fi titular în partida dintre NK Zagreb şi HNK Cibalia de pe 29 martie 2008. Entuziasmul sau a fost maxim, astfel că internaţionalul de tineret a început jocul foarte decis. La doar câteva minute de la debutul meciului, vârful croat s-a luptat pentru un balon cu un fundaş advers. Urmarea? În săritura, el a părăsit suprafaţa spaţiului de joc, lovindu-se cu capul de un perete amplasat la numai 2 metri de teren! Acesta avea ca menire separare terenului de tribunele stadionului Stanovi.
Ambulanţa l-a transportat de urgenţă la spital unde a fost operat imediat, Ćustić intrând în coma până pe data de 2 aprilie. O fatidică infecţie se pare că i-a provocat o febră internă mortală, care i-a ucis creierul în dupa-amiaza zilei de 3 aprilie. Ora decesului: 11:51.
Antonio Puerta, Spania (26.11.1984 - 28.08.2007)
A doua Cupă UEFA consecutivă câştigată de Sevilla, o comportare excepţională în Primera Division şi entuziasmul participării pentru prima oară în grupele Champions League.
Aşa începea formaţia de pe Ramon Sanchez Pizjuan noul sezon 2007-2008. Jocul cu Getafe, din prima etapă a stagiunii, avea însă să îndolieze un posibil debut perfect de an competiţional.
Ramon Sanchez Pizjuan este plin, ca de obicei. Rumoare, veselie şi entuziasm în tribune: atmosfera perfectă pe care o visează orice fotbalist înainte de debutul campionatului.
Atac la poarta lui Palop. Mingea iese în afara terenului, iar atenţia camerelor de luat vederi se mută către centrul terenului şi omite căderea bruscă a mijlocaşului Antonio Puerta. Scenariul seamănă izbitor cu cazul lui Marc-Vivien Foe. Emoţiile grupului, incertitudinea şi rugăciunile tribunei se îndreaptă către corpul inert al internaţionalului spaniol. Deşi pare să-şi revină, Puerta nu trece de bariera celor 30 de minute decisive în astfel de cazuri şi se prăbuşeşte din nou, de această dată la vestiare, alături de colegii săi cu care a cunoscut cele mai mari bucurii ale carierei. Primul moment trist, cel mai dureros: pe 28 august 2007, la ora 14:30, personalul medical al spitalului Virgen del Rocio anunţă decesul lui Puerta şi îneacă un oraş în lacrimi. Însărcinată în momentul tragicului eveniment, prietena jucătorului, Mar Roldan, a dat naştere unui băieţel pe 22 octombrie 2007. Tatăl copilului nu mai era însă acolo.
Clubul FC Sevilla a decis retragerea tricoului cu numărul 16 purtat de Puerta, cu promisiunea ca singurul care îl va mai putea îmbrăca vreodată să fie fiul său Antonio Aitor, în cazul în care va alege să devină fotbalist. El va avea un susţinător fervent mereu, dar acesta nu se va afla niciodata în tribune. Doar în ceruri.
Sergio Ramos nu l-a uitat pe Puerta, celebrând câştigarea Euro 2008 în lacrimi, arătându-şi maieul de sub tricoul de joc. Pe el era inscripţionat: "Siempre con nosotros" ("Întotdeauna lângă noi") .
